UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea provinciilor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domn al ambelor principate la 5 ianuarie în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezentă primul pas pe calea înfăpturii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.

Prin înțelepciune, dinamism, inventivitate și inițiativă, poporul român împreună cu conducătorii săi politici, au știut să folosească la maximum de eficiență contextul politic european și să pună marile puteri în fața faptului împlinit.

 ,,În zadar veți îngenunchea și vă veți ruga pe la porțile împăraților ... Ei nu vă vor da nimic, căci nici vor, nici pot...”, spunea Bălcescu.

Unirea Principatelor Române a reprezentat actul de voinţă al tuturor românilor din cele două provincii istorice, nu a fost apanajul unui partid politic sau al unui lider, ci a fost, după cum spunea M. Kogălniceanu:

 „Unirea, domnilor, eu nu recunosc nimănui dreptul să zică că Unirea este opera sa. Unirea este actul energic al întregii naţiuni române, e marea noastră conquistă... Unirea, naţiunea a făcut-o, naţiunea a ales un domn pentru ambele ţări, cu misiunea de a realiza Unirea